Curtea Constituţională reacţionează. Echipa PAS a admis lacune în contestaţii

85

Curtea Constituţională (CC) a venit cu o reacție, drept urmare a declarațiilor făcute astăzi de către ex-concurentul electoral, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, CC ”regretă limbajul agresiv şi acuzaţiile nefondate proliferate de ex-concurenta electorală, dna Maia Sandu, la adresa Curţii, similare ca şi conţinut şi tonalitate cu limbajul oponenţilor acesteia în toiul campaniei electorale”.

Curtea face următoarele precizări. Curtea Constituțională, la 24 noiembrie 2016, a dat curs solicitării ex-concurentei electorale, Maia Sandu, şi a amânat şedinţa publică cu peste 20 de zile. În această perioadă de timp, Maia Sandu nu a depus nici o contestație la Curtea Constituţională.

Litigiul aflat pe rolul instanţelor de drept comun, s-a consumat la 30 noiembrie 2016, prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiție. Timp de 14 zile din data finalizării litigiului, Maia Sandu nu a depus nici o contestație la Curtea Constituţională. Prim urmare, Curtea nu era nici măcar obligată să o invite pe concurenta electorală la ședința Curţii, deoarece aceasta nu a înaintat nici un fel de pretenții la CCM privind rezultatul alegerilor, se mai spune în comunicat.

Curtea informează opinia publică ca staff-ul ex-concurentei electorale, Maia Sandu a fost contactat de către CCM cu solicitarea de a confirma intenția, anunțată pe Facebook de către aceasta, de a contesta scrutinul la CCM. Abia în data de 12 decembrie, la ora 12.55, după stabilirea datei ședinței publice, Curtea a fost informată despre intenția de a depune o contestație.

Abia în dimineața zilei de 13 decembrie, ora 9.50 (cu 10 minute înainte de începerea şedinţei publice), la secretariatul CCM a fost depusă contestația. CC precizează că, potrivit Codului jurisdicţiei constituționale, în ședința CCM nu pot fi formulate sesizări noi, ci doar completate cele existente.

Adițional, persoana care s-a prezentat a fi reprezentantul  Maia Sandu nu avea mandat legal de reprezentare, spre deosebire de restul participanților la proces. Potrivit prevederilor legale, o asemenea contestație, semnată în condiții neclare şi depusă tardiv, și un reprezentant fără împuternicire legală, nici nu puteau fi admiși în ședința publică a CCM. De altfel, în cazul în care reprezentanţii celuilalt concurent electoral sau Comisia Electorală Centrală ar fi ridicat obiecţia privind lipsa împuternicirilor de reprezentare, Curtea ar fi fost obligată să excludă reprezentantul ex-concurentei electorale, Maia Sandu din proces, iar contestaţia nu ar fi fost examinată în general.

Curtea foloseşte acest prilej pentru a că domeniul de competenţă al Curţii Constituţionale este stabilit prin lege, şi nu prin jurisprudența Curții de Apel Chişinău sau a Curții Supreme de Justiție (fapt recunoscut şi de reprezentantul dnei Sandu în ședința publică a CCM).

Faptul că un judecător sau altul al instanţelor de drept comun, într-o manieră absurdă, a decis să aplice scrutinului prezidenţial regulile de la alegerile locale nu este un temei suficient pentru stabilirea competenţei autorităţii de jurisdicţie constituţională.

”Folosim acest prilej pentru a aduce la cunoștința ex-concurentei electorale, dna Maia Sandu şi staff-ului său, că nici o curte constituţională din lume, la adoptarea deciziilor sale, nu operează cu supoziții, estimări, calcule probabilistice, ci cu constatări certe”, se mai spune în comunicat.

Curtea îşi exprimă regretul şi profunda dezamăgire în legătură cu atacurile nefondate în adresa sa, considerând că este de obligaţia morală a concurentului electoral care a pierdut într-o competiţie să îşi asume matur rezultatul şi responsabilitatea pentru acest rezultat, în loc să caute pe seama cui să-şi plaseze eşecul.