Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat modificări importante la Regulamentul-cadru privind admiterea în universitățile din Republica Moldova pentru anul universitar 2026–2027. Schimbările vizează condițiile de acces, distribuirea locurilor bugetare și extinderea oportunităților pentru mai multe categorii de candidați.

Una dintre principalele noutăți este introducerea unei medii minime de admitere de 7 pentru programele de licență din domeniul Științelor educației, precum și pentru toate programele de master. MEC susține că măsura urmărește creșterea calității pregătirii viitorilor profesori și consolidarea prestigiului studiilor universitare.

O altă modificare importantă vizează domeniile STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică). La repartizarea locurilor bugetare, prioritate vor avea absolvenții profilului real, obiectivul declarat fiind formarea mai multor specialiști în domenii considerate strategice pentru economie și digitalizare.

Noile reguli includ și extinderea accesului pentru persoane cu dizabilitate severă sau accentuată, pentru care vor fi planificate locuri bugetare la programe de studii la distanță, adaptate nevoilor de mobilitate redusă.

De asemenea, este majorat numărul locurilor cu destinație specială pentru tinerii din stânga Nistrului și municipiul Bender, care vor putea concura atât pe aceste locuri, cât și în cadrul admiterii generale.

Tinerii din diaspora Republicii Moldova vor beneficia în continuare de o cotă separată, dar vor avea acces și la concursul general pentru locuri bugetare sau cu taxă.

O noutate suplimentară este introducerea unei cote speciale pentru candidații de etnie romă, în anumite condiții de promovare a concursului de admitere.

Cetățenii României și ai Ucrainei vor continua să beneficieze de aceleași taxe de studii ca și cetățenii Republicii Moldova, în cazul în care nu obțin locuri bugetare.

Procesul de admitere va rămâne integral online, prin platforma eadmitere.gov.md, iar candidații vor putea aplica la maximum trei universități și câte trei programe per instituție. Începând din 2026, depunerea actelor în original va putea fi realizată și prin împuternicire electronică, prin sistemul SIA MPower.

Admiterea în învățământul superior va începe pe 27 iulie 2026.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!