Deputatul Platformei DA, Iurie Reniță, anunță că va face un Demers Oficial către Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, cu solicitarea examinării integrale a „dosarului de corupție și de trădare de patrie, avându-i în calitate de protagoniști pe Dodon, Plahotniuc și Iaralov”.

Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, după ce organele de anchetă din țară au clasat procesul penal inițiat în baza imaginilor, făcute publice de deputat, de la întâlnirea dintre Igor Dodon, fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc și Iaralov.

În aceeași postare, Reniță s-a arătat indignat de rapiditatea cu care a fost examinată cererea de anulare a Ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale și de clasare a procesului penal.

Procuratura Anticorupție a clasat procesul penal pornit în baza imaginilor cu șeful statului, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din motivul că faptele persoanelor vizate nu întrunesc elementele infracțiunii. Concluzia se regăsește în ordonanța din 19 iunie a procurorului Victor Cazacu.