Doi bărbați originari din județul Vaslui, România, au fost condamnați la pedepse de peste 5 ani de închisoare și amenzi de sute de mii de lei, după ce au încercat să înstrăineze ilegal un automobil de lux în Chișinău.
Potrivit Procuratura municipiului Chișinău, instanța a pronunțat o sentință de condamnare pentru tentativă de escrocherie în privința a doi inculpați de 23 și 27 de ani.
Primul a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare și o amendă de 450.000 de lei, iar al doilea la 5 ani și 4 luni de detenție, cu amendă de 400.000 de lei. Ambii vor fi expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova după executarea pedepselor.
Conform probelor, la 16 februarie 2026, cei doi ar fi acționat în baza unei înțelegeri prealabile pentru a obține ilegal un BMW X7 aparținând unei companii din Chișinău. Aceștia au încheiat un contract de locațiune pentru utilizarea temporară a mașinii, cu obligația de a o restitui ulterior, însă ar fi încercat să o vândă ilegal cu 16.000 de euro.
Tranzacția nu a fost finalizată, deoarece poliția a intervenit înainte de consumarea infracțiunii, pe 18 februarie 2026, în momentul în care cei doi se pregăteau să primească banii.
Persoana care urma să cumpere automobilul a sesizat autoritățile după ce a considerat suspect prețul redus și a aflat că bunul avea o valoare reală de peste 60.000 de euro. Aceasta a declarat că inculpații i-au spus că au mai realizat astfel de acțiuni în alte state și i-au sugerat chiar dezactivarea sistemului GPS pentru a evita depistarea.
Cei doi și-au recunoscut vinovăția, însă sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.
Precizare: persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













