Peste 100 de locatari ai unui bloc din orașul Căușeni au rămas fără o parte semnificativă a acoperișului, după ce vântul puternic din 26 aprilie a provocat distrugeri importante clădirii. Oamenii caută în prezent soluții pentru repararea pagubelor.

Incidentul a avut loc la un bloc cu cinci etaje de pe strada Ștefan cel Mare 69, din sectorul Căușenii Vechi, în timpul unei furtuni care a afectat localitatea în după-amiaza zilei de duminică.

Potrivit locatarilor, rafalele de vânt au smuls ardezia și elemente din structura din lemn a acoperișului, bucăți din construcție fiind aruncate în curtea blocului. Oamenii spun că au fost luați prin surprindere și au trăit momente de panică.

Suprafața afectată depășește 200 de metri pătrați, iar mai bine de jumătate din acoperiș ar fi fost distrus, conform estimărilor locatarilor.

La câteva zile după incident, locuitorii s-au mobilizat pentru a găsi muncitori și resurse necesare reparațiilor, temându-se că eventualele ploi sau noi rafale de vânt ar putea agrava situația.

Aceștia afirmă că este prima experiență de acest fel și că intensitatea vântului a fost atât de mare încât inițial nu au realizat amploarea pericolului.

În urma furtunii, locatarii au organizat o adunare pentru a discuta soluțiile de reabilitare a acoperișului.

Momentul în care bucăți de ardezie și lemn au fost smulse de vânt a fost surprins de fostul primar al orașului Căușeni, Grigore Repeșciuc, care se afla în apropiere.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a raportat că, pe 26 aprilie, pompierii au intervenit în peste 10 cazuri în raionul Căușeni, în principal pentru înlăturarea arborilor doborâți și a altor obiecte periculoase desprinse de vântul puternic.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI