Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 iunie, în jurul orei 00:50, pe bulevardul Cuza Vodă din municipiul Chișinău.
În urma coliziunii dintre un automobil marca Jaguar și o motocicletă Viper, un tânăr motociclist de 18 ani a fost transportat de urgență la spital.
Potrivit Svetlanei Scripnic, ofițer de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, impactul a fost atât de puternic încât motociclistul a fost proiectat într-un indicator rutier de pe marginea carosabilului.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și dusă la spital pentru investigații. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI