Un profesor de muzică al unui liceu din sectorul Buiucani al Capitalei este cercetat penal de oamenii legii după ce ar fi hărțuit sexual o minoră în timpul orelor.

Potrivit surselor Pulsmedia.md, cazul a avut loc în luna noiembrie 2023, iar în timp ce se aflau la ora de muzică, individul ar fi imobilizat-o pe minoră și ar fi sărutat-o.

Copila ar fi încercat să fugă din brațele acestuia, însă individul nu i-ar fi permis. Recent, despre acest caz IP Buiucani a fost sesizat de către reprezentanții Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului din sectorul Buiucani.

Șeful Serviciului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a confirmat întâmplarea.

Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă o amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore sau închisoare de până la trei ani.

sursa