Cel puţin 61 de imigranţi, inclusiv femei şi copii, din Nigeria, Gambia și alte țări africane, s-au înecat în urma unui naufragiu produs în largul coastelor Libiei. Inițial, în barca se aflau 86 de persoane. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) anunțat că 25 de supravieţuitori au fost transferaţi într-un centru de detenţie din Libia şi li se acordă asistenţă medicală.
Libia și Tunisia sunt principalele puncte de plecare pentru migranții care riscă călătorii maritime periculoase în speranța de a ajunge în Europa, prin Italia. Peste 153.000 de migranți au sosit în Italia în acest an din Tunisia și Libia, potrivit agenției Națiunilor Unite pentru refugiați.
Premierul de extrema dreapta al Italiei, Giorgia Meloni, a câștigat alegerile anul trecut, după ce a promis că va opri migrația ilegală. Guvernul condus de Meloni a implementat o serie de măsuri pentru a restricționa activitățile navelor umanitare care efectuează salvări în timpul încercărilor periculoase de traversare a Mediteranei din partea migranților proveniți din Africa de Nord.
Abordarea sa privind gestionarea migrației ilegale a fost apreciată de prim-ministrul britanic Rishi Sunak în timpul unei vizite la Roma, sâmbătă. Cei doi lideri au făcut promisiunea de a preveni debarcarea migranților pe țărmurile țărilor lor și s-au angajat să intensifice eforturile în lupta împotriva traficului de persoane.
Organizația Națiunilor Unite a descris ruta de migrație centrală a Mediteranei drept cea mai mortală din lume, provocând sute de vieți în fiecare an. Flavio Di Giacomo, purtător de cuvânt al OIM, a scris sâmbătă pe platforma de socializare X că peste 2.250 de persoane au murit în acest an pe ruta migranților din centrul Mediteranei, o „cifră dramatică care demonstrează că, din păcate, nu se face suficient pentru a salva vieți pe mare”.