Peste 90 de antreprenoare din toată țara au beneficiat de cursuri gratuite de management financiar, oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În perioada iunie – noiembrie 2022, au fost organizate 3 traininguri în format online pentru a oferi oportunitate antreprenoarelor din toată ţara să participe la sesiuni, indiferent de regiunea de activitate.
Cursurile au fost livrate de patru experte în domeniile financiar-bancar și contabil, care le-au vorbit participantelor despre: planificarea financiară, interpretarea rapoartelor financiare, accesarea surselor de finanţare şi cauzele eşecului în afaceri.
În cadrul cursurilor, antreprenoarele au studiat cum să administreze corect o afacere, astfel încât aceasta să aducă mai mult profit, cum să-și planifice corect bugetele și cum să atragă surse de finanțare, atât rambursabile, cât și nerambursabile.
Printre cele 90 de antreprenoare se numără femei care administrează companii de construcţii, grădinițe private, brutării, companii de consultanţă și chiar un hotel pentru animale.
„Un curs foarte amplu, dar bine structurat. Pe parcursul a patru săptămâni, am beneficiat de multă informație utilă pentru dezvoltarea afacerii noastre, atât din punct de vedere financiar, cât și investițional. În urma acestui curs, vom putea ușor aplica și obține resurse financiare pentru a extinde și a eficientiza procesul producerii”, a menționat Mihaela Nastas, una dintre beneficiare. Mihaela administrează compania „EcoFungoReale”, care se ocupă de cultivarea ciupercilor Champignon.
Cursurile au fost organizate în cadrul programului „Femei în Afaceri” implementat de BERD Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Suediei, în parteneriat cu OTP Bank și Prime Capital.