Din Fondul municipal de susţinere socială a populaţiei vor fi alocaţi peste 5 milioane şi jumătate de lei pentru copiii din familiile social-vulnerabile pentru a se pregăti de şcoală, scrie IPN, citat de subiectulzilei.md.
În acest an, 8 mii de copiii vor primi câte 700 de lei ajutor material pentru şcolarizare, susține Elena Vorotneac, comunicatoarea Direcției municipale educație tineret și sport.
Selectarea beneficiarilor a avut loc în baza informaţiilor parvenite de la instituţiile de învăţământ municipale.
Prima etapă de acordare a ajutoarelor se desfăşoară în lunile august şi septembrie. Ulterior, familiile care nu au reuşit să-şi ridice banii, o vor putea face în lunile octombrie şi noiembrie.