Aveţi grijă ce produse cumpăraţi de Crăciun. Poliţia recomandă prudenţă maximă întrucât, în ajunul sărbătorilor, fluxul de mărfuri şi produse alimentare creşte substanţial care nu întotdeauna sunt de calitate.
Totodată, în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţia împreună cu specialiştii de la Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor precum şi altor organe de resort vor întreprinde o serie de acţiuni pentru depistarea produselor contrafăcute sau cele aduse în ţară prin contrabandă şi care pun în pericol viața și sănătatea consumatorilor.
O problemă majoră o constituie produsele pirotehnice, care sunt mărfuri periculoase şi necesită o atenţie deosebită la transportare, depozitare dar și folosire și necesită respectarea cu stricteţe a unor reguli esenţiale de securitate.
În acest context, oamenii legii recomandă să achiziționați produse pirotehnice doar în unitățile comerciale licențiate, fapt care garantează calitatea lor, dar și să respectați cu strictețe regulile de utilizare a acestora.
În același timp, pe piaţa internă se atestă un volum mare de bunuri și produse alimentare de origine străină, care, de regulă, nu sunt certificate în modul stabilit de lege, fie sunt contrafăcute, punând în pericol siguranța cetățenilor.