Polițiștii de frontieră moldoveni detașați în punctele comune de trecere și control de pe teritoriul Ucrainei ar putea fi retrași în Republica Moldova, pe fondul atacurilor asupra infrastructurii de frontieră din țara vecină. În paralel, autoritățile pregătesc spații de protecție în punctele de trecere pentru angajații serviciilor de frontieră și persoanele aflate în zonă în cazul unor atacuri aeriene.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat după ședința Guvernului din 7 octombrie că este analizată retragerea unor angajați moldoveni din punctele comune de control amplasate în Ucraina.
„Încercăm să asigurăm tuturor punctelor de trecere a frontierei mijloacele necesare de protecție, în special celor care se află pe teritoriul Ucrainei. Este pusă în discuție retragerea și a altor angajați de-ai noștri din punctele de trecere și control comun de pe teritoriul Ucrainei în Republica Moldova”, a declarat ministra.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne a început amenajarea unor spații de protecție în punctele de trecere a frontierei. Acestea vor putea fi folosite de polițiștii de frontieră, vameși și călători în cazul unor atacuri sau altor incidente care ar pune în pericol securitatea persoanelor.
„Se lucrează la amenajarea spațiilor de protecție, astfel încât, la nevoie, angajații Poliției de Frontieră, ai Serviciului Vamal, precum și cetățenii aflați în punctele de trecere a frontierei să poată fi adăpostiți în condiții de siguranță”, a precizat Daniella Misail-Nichitin.
Măsurile sunt analizate după mai multe incidente produse în apropierea punctelor de frontieră moldo-ucrainene. Pe 5 octombrie, în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, un proiectil a căzut în apropiere, a ricoșat de la sol și a ajuns într-un autobuz staționat lângă barieră. În urma incidentului, un polițist de frontieră moldovean a fost rănit. Potrivit ministrei, acesta primește îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.
Un alt incident a avut loc în noaptea de 9 septembrie, la punctul de trecere Starokazacie din Ucraina. Atacul asupra infrastructurii de frontieră s-a soldat, potrivit informațiilor prezentate de autorități, cu doi morți și trei răniți, printre care și un cetățean al Republicii Moldova.
În același timp, autoritățile de la Chișinău monitorizează riscurile generate de pătrunderea unor drone și rachete în spațiul aerian al Republicii Moldova. De la începutul războiului din Ucraina, peste 90 de astfel de aparate au survolat ilegal teritoriul țării, potrivit datelor prezentate de autorități. Unele au căzut și au explodat pe teritoriul Republicii Moldova, provocând pagube materiale.
Cel mai recent caz de amploare menționat de autorități a avut loc pe 3 octombrie, când șase aparate de zbor au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, iar explozii au fost raportate în patru raioane.
În urma acestor incidente, ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost înmânată o nouă notă de protest.












