O femeie din raionul Căușeni a fost prejudiciată cu peste 2 milioane de lei într-un caz de escrocherie investigat de Poliție. Victima ar fi fost contactată prin Telegram și convinsă să transmită banii unor persoane necunoscute.

Potrivit informațiilor preliminare, escrocheria s-ar fi produs în perioada 17–29 septembrie. Femeia ar fi predat banii prin intermediul unui curier, în mai multe locații din Chișinău și Căușeni.

O parte dintre mijloacele financiare ar fi fost deținute pe un card bancar, iar potrivit Poliției, banii proveneau de la fiul victimei, care se află peste hotare.

Oamenii legii desfășoară în prezent acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor care ar fi implicate în comiterea escrocheriei.

Zeci de tentative de escrocherie online

Poliția anunță că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 66 de tentative de escrocherie online. În aceste cazuri, persoanele vizate nu au suferit prejudicii materiale.

Oamenii legii le recomandă cetățenilor să fie atenți atunci când sunt contactați de persoane necunoscute și să nu transmită bani, date bancare sau alte informații confidențiale.

În cazul unor solicitări suspecte, Poliția recomandă întreruperea conversației și sesizarea imediată a autorităților la numărul 112.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!