Aproximativ trei kilograme de alfa-PVP, cunoscută sub denumirea de „sare”, au fost ridicate de oamenii legii după ce ar fi fost aduse din Polonia în Republica Moldova și ascunse în două cuptoare cu microunde.
În acest caz au fost reținute două persoane, un bărbat de 25 de ani și o femeie de 32 de ani. Potrivit Poliției Naționale, femeia ar fi fost recent învinuită într-un alt dosar de trafic de droguri.
Cele șase pachete cu substanțe narcotice ar fi fost expediate prin intermediul unui microbuz care transporta pasageri și colete. Autovehiculul a fost verificat la intrarea în Republica Moldova, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, de ofițerii INI, cu sprijinul angajaților vamali.
Potrivit anchetatorilor, șoferul microbuzului nu ar fi știut ce se află în interiorul celor două cuptoare cu microunde. Oamenii legii au decis să urmărească vehiculul până la locul unde acesta a oprit în apropierea Circului din Chișinău.
La scurt timp, la fața locului au ajuns cu un taxi bărbatul și femeia care urmau să preia electrocasnicele. Cei doi au fost reținuți, iar în interiorul cuptoarelor au fost descoperite cele aproximativ trei kilograme de alfa-PVP.
PCCOCS le-a înaintat celor doi învinuiri și a solicitat arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, în vederea continuării investigațiilor.
Instanța a dispus însă arestarea bărbatului pentru 20 de zile, iar femeia a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit Poliției, femeia ar fi fost vizată recent într-un alt dosar de trafic de droguri, în care era cercetată împreună cu un bărbat de 31 de ani.
În dosarul precedent, cei doi, despre care procurorii afirmă că erau concubini, ar fi fost surprinși în timp ce plasau substanțe narcotice în ascunzișuri destinate clienților. Pentru a-și camufla activitatea, aceștia s-ar fi folosit inclusiv de plimbarea copilului într-un cărucior.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lor, oamenii legii ar fi ridicat peste un kilogram de hașiș, cocaină și marijuana.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













