Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale. Astfel, subdiviziunile operative au notificat reținerea unei persoane aflate în căutare, fiind învinuită în dosarul fraudei bancare.

Astăzi în privința acesteia continuă ședința de judecată privind menținerea arestului preventiv. De asemenea, au fost raportate perchezițiile, operate la Hâncești, într-un dosar de trafic de influență la eliberarea permiselor de conducere. În cadrul cauzei, un fost instructor auto este cercetat pentru pretinderea și primirea a 1.000 de euro pentru favorizarea unui candidat la examenul practic pentru obținerea permisului.

La moment, o persoană se deține în izolatorul CNA, iar alte patru persoane arestate în dosarele pornite de CNA sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au inițiat patru cauze penale, în total fiind în procedură 505 dosare.

De asemenea, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a anunțat sechestre în valoare de peste 113 mii de lei, aplicate pe un teren agricol. Acțiunea de indisponibilizare a avut loc în cadrul unei cauze penale emise de Inspectoratul de Poliție Edineț.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 15 rapoarte de expertiză anticorupție și șase avize pe marginea unor proiecte de acte normative, examinate săptămâna trecută. 

De asemenea, au fost finalizate două expertize criminalistice, iar în gestiunea Direcției specializate se află alte 52 de expertize în proces de examinare. CNA notifică inițierea a patru analize operaționale, eliberarea a 80 de caziere de integritate, recepționarea a 29 de apeluri la Linia Națională Anticorupție și 940 de materiale înregistrate în cancelaria Centrului.

sursa