S-au tras focuri de armă în uzina Mercedes din Sindelfingen, în Germania, joi de dimineață. O persoană a fost ucisă, una grav rănită, relatează Bild, citat de libertatea.

O purtătoare de cuvânt a poliției a confirmat pentru sursa citată: „Au fost împușcături”. Angajații raportează că locul crimei este Fabrica 56 a producătorului de automobile, unde este produs și modelul S-Class.

Poliția a primit apeluri de urgență de la ora 07:45. Un grup de lucru special a izolat zona. Salvatorii sunt la fața locului în număr mare, inclusiv două elicoptere și mai mulți medici de urgență.

Poliția a arestat un suspect în vârstă de 53 de ani, scrie site-ul radiodifuzorului public regional Südwestrundfunk. Oficialii presupun că e vorba despre un singur atacator, a declarat un purtător de cuvânt.

Nu mai există niciun pericol pentru populație și nici pentru angajații Mercedes. Mercedes-Benz a confirmat că există o operațiune a poliției și a unui medic de urgență în incinta fabricii. În prezent, serviciile de urgență cercetează clădirea în căutarea altor persoane rănite.

Potrivit companiei, locația Mercedes-Benz din Sindelfingen, cu o istorie de peste o sută de ani, este fabrica de vehicule Mercedes-Benz Group AG cu cea mai îndelungată tradiție. Acolo lucrează aproximativ 35 000 de angajați.

sursa