Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a anunțat că formațiunea pe care o conduce pregătește inițierea procedurii de suspendare și demitere din funcție a președintei Maia Sandu.

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, fostul prim-ministru a declarat că juriștii partidului elaborează documentele necesare pentru lansarea procedurii, susținând că șefa statului ar fi încălcat în mod repetat Constituția și legislația Republicii Moldova.

„E timpul de înaintat impeachment (demiterea) Maiei Sandu – pentru încălcarea sistematică a Constituției și legilor Republicii Moldova. Juriștii PDCM pregătesc rechizitoriul și actele necesare pentru inițierea procedurii”, a scris Ion Chicu.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, suspendarea și demiterea președintelui presupun parcurgerea unei proceduri legale care include mai multe etape. Aceasta poate fi inițiată doar în condițiile prevăzute de lege și implică, între altele, votul Parlamentului, iar în anumite situații și organizarea unui referendum național.