Ofițerii Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Bălți, desfășoară acțiuni de urmărire penală în nordul și centrul Republicii Moldova, în cadrul a 20 de cauze penale pornite pe fapte de trafic și cumpărare de influență.

Potrivit autorităților, investigațiile vizează documentarea unei scheme prin care ar fi fost colectate mijloace financiare ilicite de la transportatori care operează curse naționale și internaționale. Banii ar fi fost pretinși sub pretextul transmiterii către persoane publice, în schimbul oferirii de protecție și favoruri în activitatea de transport.

În urma acțiunilor desfășurate, 10 persoane au fost reținute și escortate la sediul CNA pentru audieri, urmând a le fi atribuit statutul procesual de bănuit.

Ancheta preliminară indică faptul că proprietarul unei rețele de transport ar fi invocat influența asupra unor funcționari publici, pretinzând și primind sume de bani de la diverși transportatori. În schimb, acesta ar fi promis determinarea funcționarilor să nu își îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu, inclusiv prin documentarea superficială a încălcărilor și evitarea creării unor impedimente în activitatea de transport de mărfuri, colete și pasageri.

În prezent, sunt în desfășurare 23 de percheziții la domiciliile, automobilele și oficiile persoanelor vizate. Până la această etapă, au fost ridicate mijloace bănești în diferite valute, în sumă ce depășește echivalentul a 120.000 de euro.

Cercetările continuă sub conducerea procurorilor din Bălți, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere conform legislației. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI