Pacificatorii din cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naţionale a Republicii Moldova și-au început misiunea în Kosovo.

Potrivit ministerului Apărării, militarii au preluat atribuțiile pacificatorilor din cel de-al 18-lea contingent moldovenesc, în cadrul unei ceremonii de transfer de autoritate, desfăşurată în Baza multinaţională „Camp Vilaggio Italia”, din localitatea Pech, transmite Știri.md. 

Maiorul Andrei Cotilevschi, comandantul KFOR-18, a predat drapelul și responsabilitățile funcției maiorului Vsevolod Serdiuc, care urmează să ocupe acest post în următoarele șase luni.

Cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naţionale este format din 41 de militari profesionişti, dintre care şapte genişti şi un pluton de 33 de militari. 

„Aceștia vor executa paza şi apărarea obiectele de infrastructură de importanță strategică, misiuni de asigurare a securităţii bazei „Camp Vilaggio Italia”, inclusiv a Mănăstirii Visoki Dečani, precum şi de cercetare de geniu şi depistare a obiectelor explozive în aria de responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă.