Plante de mac şi de cânepă, depistate în ograda a doi bărbaţi din Chişinău

În urma măsurilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor legate de droguri, demarate în cadrul operaţiunii Mac-2017, oamenii legii au depistat în grădina unei case de locuit plante de cânepă cultivate ce depăşeau o înălţime de peste 2 metri.

La faţa locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului, pentru a iniţia acţiuni de investigaţii şi stabilire a tuturor circumstanţelor. Astfel, poliţiştii au constatat că, plantele ar fi fost cultivate şi îngrijite de doi indivizi, cu vârstele de 50 ani, care locuiau în aceeaşi ogradă. Plantele creşteau în grădina casei, fiind camuflate, pentru a nu fi observate de trecători.

Respectiv, conform legislaţiei în vigoare au fost ridicate şi sigilate plantele de cânepă şi mac, pentru a fi expertizate de către angajaţii Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP, restul plantelor fiind nimicite de către suspecţi la faţa locului.

În dependenţă de rezultatele expertizelor, suspecţii riscă să fie cercetaţi penal şi sancţionaţi cu amendă în mărime de la 19 000 lei la 25 000 lei sau închisoare de până la 2 ani.