După o perioadă de pauză, Wizz Air a revenit la Chișinău. Joi, 14 decembrie, a fost efectuat primul zbor, iar la aterizare aeronava a fost „botezată” spectaculos prin arcada formată din jeturi de apă și echipajul și pasagerii întâmpinați cu pâine și sare.

„Aeroportul Internațional Chișinău a avut grijă ca, compania să aibă parte de o întâmpinare festivă cu o atmosferă de sărbătoare, călătorii fiind surprinși la check-in printr-un aranjament din baloane  în culorile companiei, fiind delectați cu câte o gustare dulce din partea aeroportului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional Chișinău.

Orarul de zbor urmează a fi completat prin cursele regulate directe către: Roma Fiumicino cu o frecvență de 2 ori pe săptămână în zilele de miercuri și duminică; Milano Malpensa cu o frecvență de 2 ori pe săptămână în zilele de joi și duminică; Londra Luton cu o frecvență de 3 ori pe săptămână în zilele de marți, joi și sâmbătă.

Wizz Air are zboruri directe către 200 de aeroporturi din 50 de țări, inclusiv destinații din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și Asia.

sursa