Partidul Mișcarea Alternativa Națională vine cu 10 amendamente pentru Bugetul de stat 2024, un pachet de propuneri elaborat de echipa MAN și care vine în interesul locuitorilor Capitalei. Amendamentele au fost enunțat în cadrul unui briefing organizat de deputatul Gaik Vartanean, care a declarat că modificările vor impulsiona un șir de alocări și investiții în infrastructura și proiectele sociale și economice din Capitală, care cuprinde 40% la sută din populația țării.

„Prima modificare este alocarea de bani pentru plata a 1.300 de lei ca bonus pentru aproximativ 8.000 de funcționari publici din Capitală, pe care guvernul i-a anunțat, dar nu a alocat banii, obligând autoritățile locale să găsească singuri banii pentru asta. Și este vorba de peste 150 de milioane de lei care nu au ajuns la grădinițe, școli, amenajări de curti, parcuri, case etc”, a declarat Gaik Vartanean în conferință.

Al doilea amendament se referă la conținutul serviciului social al asistenților personali instituit în perioada 2018-2022 în cadrul pachetului minim de servicii sociale la insistența Ministerului Muncii și Protecției Sociale prin condiționarea permanentă a transferurilor din Fondul de susținere a populației.

„Prin aprobarea reformei sistemului de asistență socială „Restart” a fost abrogat pachetul minim de servicii sociale și a dus la fracționarea acestuia în două părți, una o reprezintă partea de sistem care cuprinde toată republica, cu excepția municipiului Chișinău și Găgăuzia, care constituie competență proprie a autorităților publice centrale și urmează a fi finanțată din contul bugetului de stat, și a doua – municipiul Chișinău și Găgăuzia, cărora sistemul de asistență socială din aceste localități le-a fost atribuit în competență proprie și urmează a fi finanțat din contul bugetelor corespunzătoare. Toate aceste competențe au fost atribuite fără alocări de mijloace financiare pentru acoperirea cheltuielilor administrative suportate în procesul de realizare a acestora. Este vorba de 42 de milioane 800 de mii de lei”, a mai precizat parlamentarul.

Alte patru amendamente se referă la proiecte de infrastructură. Este vorba de reabilitarea străzilor Mesager și Industrială, extinderea bd. Mircea cel Bătrân, pentru care sunt estimate 180 de milioane de lei, și reabilitarea râului Bîc și protecția împotriva inundațiilor în sumă de 50 milioane de lei.

„Aș dori să subliniez încă o dată – aceste proiecte au fost prezentate ca unii dintre proiectele principale în programele electorale cel puțin ale partidului de guvernământ PAS, precum și ale socialiștilor – așa că ne așteptăm ca, cu sprijinul comun al Parlamentului și al Consiliului Municipal, să putem începe implementarea lor împreună”, a declarat Gaik Vartanean.

Cel de-al șaptelea amendament se referă la curțile de bloc. Partidul MAN susține că în scopul continuării proiectelor de reparație și modernizare a curților de bloc sunt solicitate alocări anuale de la bugetul de stat de aproximativ 100 de milioane de lei pentru a accelera procesul.

Al optulea amendament se referă la asigurarea drumurilor de acces spre suburbii Trușeni, Colonița, Codru și spre zona de plajă din Vadul lui Vodă, iar al nouălea amendament este despre finalizarea reabilitării școlii nr.6 din sectorul Botanica, un proiect în valoare de 96 de milioane, 12 milioane fiind deja cheltuite.

Al zecelea amendament, enunțat de deputatul Vartanean, se referă la îndeplinirea obligațiilor din partea guvernului, asumate anterior în proiectul deșeurilor menajere.

„Structuri financiare europene și primăria municipiului Chișinău și-a îndeplinit obligațiile, rămâne doar ca Ministerul Finanțelor să investească banii planificați în proiect, în caz contrar acesta riscă să fie stopat. Vorbim despre echivalentul a 9 milioane de euro. Având în vedere că multe dintre aceste amendamente fac parte din promisiunile electorale și, în general, toate amendamentele vor îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor capitalei și suburbiilor, sper Parlamentul să le susțină”, a mai precizat Gaik Vartanean în cadrul briefingului.