Scandalosul vloggerul Dima White a fost surprins într-o parcare din Capitală, în timp ce pe numele său există un mandat de arest prelungit la domiciliu.

Potrivit imaginilor expediate de un cititor în adresa redacției Știri.md prin intermediul opțiunii Adaugă o știre, acesta apare alături de un alt bărbat, la o parcare.

Imaginile au fost surprinse aseară, 3 septembrie, la ora 20:30, în sectorul Buiucani al Capitalei.

Un alt cititor ne-a expediat la adresa redacției și alte imagini cu Dima White. Acest a fost surprins la o nuntă, în timp ce ar fi trebuit să se afle în arest la domiciliu. Cititorul însă nu a precizat data când au fost filmate imaginile de la petrecere la care vloggerul a participat.

Reamintim că măsura preventivă în cazul vloggerului Dima White a fost prelungită cu încă 20 de zile.

Am solicitat și o reacție de la purtătorul de cuvânt din cadrul PCCOCS care ne-a spus că va reveni cu detalii.

Știri.md amintește că, pe 17 iulie, TikTokerul a fost reținut de oamenii legii după ce a filmat o minoră în scene indecente.

Inculpatul publica astfel de scene cu caracter sexual pe platformele de Internet pe care are audiențe semnificative – TikTok, Telegram, Instagram – de peste jumătate de milion de abonați.