Gestionara unui canal de Youtube din nordul Republicii Moldova, care nu a plătit impozite statului din venitul de circa 3 milioane de lei obținut de la compania Google, va ajunge în fața magistraților.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), femeia, care are o vârstă de peste 30 de ani, a primit acel venit în perioada 2021-2022. Astfel, ea ar fi urmat să achite statului peste 370.000 de lei.
Totuși, femeia a ales să nu prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, iar astfel a comis evaziunea fiscală.
Potrivit legii, evaziunea fiscală a persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător se pedepsește cu amendă de până 117,5 mii lei sau închisoare de până la 1 an.
Actualmente, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să se pronunțe.