Astăzi, 26 octombrie 2023, condamnații Penitenciarul nr.4-Cricova s-au trezit cu mascații la ușa celulei.

De către angajații sistemului administrației penitenciare, cu suportul „DDS Pantera”, au avut loc percheziții inopinate de amploare, la locurile de trai și spațiile adiacente, a condamnaților Penitenciarului nr.4-Cricova.

Percheziții s-au soldat cu ridicarea mai multor obiecte interzise, care erau disimulate în ascunzișuri improvizate, printre care: 17 telefoane mobile, 7 cartele SIM, 5 seturi de cărți de joc, 20 de încărcătoare pentru telefoane mobile, 25 cabluri USB, 2 seturi de căști audio (Bluetooth), 3 seturi de căști audio cu microfon, 3 litri de basamac, 40 de litri de materie primă pentru prepararea alcoolului, 25 de litri de vin, 10 obiecte tăioase, 7 obiecte ascuțite, 5 reșouri electrice și un Televizor Smart cu conexiune la internet.

Obiectele interzise depistate au fost ridicate și documentate conform legii, ulterior predate organelor de poliție. Pe parcursul derulării măsurilor de siguranță și regim, incidente nu au fost înregistrate.

Astfel de acțiuni vor continua în toate instituțiile penitenciare din țară, pentru a preveni fenomenului de introducere și păstrarea substanțelor/obiectelor interzise în locurile de detenție și eradicarea comiterii infracțiunilor de către deținuți în perioada ispășirii pedepsei penale.

ANP atenționează că, pătrunderea și păstrarea în locurile de detenție a substanțelor și obiectelor interzise, reprezintă acțiuni de încălcarea regimului de detenție și condiționează răspundere disciplinară sau penală.