Statul va oferi gratuit veteranilor de război prima de asigurare medicală obligatorie. Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, câteva proiecte pentru protecția socială suplimentară a unor categorii de cetățeni, transmite subiectulzilei.md cu referire la deschide.md.
Astfel, se propune ca veteranilor de război li se atribuie statut de persoană asigurată de către Guvern. Totodată, potrivit unei inițiative legislative a deputaților din Fracțiunea parlamentară PSRM vor beneficia gratuit de prima de asigurare medicală obligatorie și cetățenii Republicii Moldova care domiciliază pe teritoriul țării, dar primesc pensii de asigurări sociale din partea altor state.
Potrivit autorilor, prin proiect se propune modificarea legislației ce reglementează sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală și, respectiv, acordarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova a posibilităților egale în obținerea asistenței medicale gratuite în instituțiile de sănătate din țară. În prezent, pensionarii care primesc pensii pentru limita de vârstă peste hotare nu beneficiază de prima de asigurare medicală obligatorie.
O altă modificare prevede majorarea cuantumului alocației sociale de stat, de la 250 de lei la 500 de lei, soților/soțiilor supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al doilea război mondial sau la acţiuni de luptă în timp de pace, căzuţi la datorie, sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedaţi, sau ai persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate.
Se propune ca noile prevederi să intre în vigoare la 1 iulie 2020.
Cele trei proiecte au fost comasate în unul și urmează a fi dezbătut și votat în plenul Parlamentului.