Partidul Democrat Moldova condamnă vehement încercările unor forțe din exterior de a destabiliza situația din țară prin tentative directe de corupere politică a deputaților. Într-un apel public al PDM, dat citirii de deputatul democrat Alexandru Jizdan, formațiunea face apel la unitate și condamnă metodele obscure folosite în atragerea deputaților PDM în diferite jocuri înguste, și folosirea vechilor metode de stimulare a traseismului și coruperea politică.

PDM constată abateri grave de la normele constituționale și principiile de bază ale parlamentarismului.

”Foștii deputați PDM sunt forțați pentru a aduce haos și instabilitate politică în țară”, se spune în declarație.

PDM a reiterat că Guvernul Chicu continuă să aibă susținerea formațiunii și a majorității parlamentare, focusat prioritar pe combaterea pandemiei, măsurile sociale și economice urgente propuse pentru ieșirea din criza pandemică.

”În aceste momente complicate pentru toți cetățenii este nevoie de unitate și soluții rapide. Facem apel către toate forțele politice din țară, societatea civilă și cetățeni să ne unim eforturile pentru a găsi cele mai rapide și bune soluții în domeniile de criză și să evităm instabilitatea politică generată de factori cu interes îngust”, se menționează în apelul PDM.

Potrivit democraților, cei care încearcă acum destabilizarea situației din țară o fac doar pentru a crea haos și pentru a se poziționa în negocieri.

”Facem apel la opoziția de dreapta să nu se lase mințiți de grupul Șor-Candu, care cu siguranță nu-și doresc un guvern pro-european pentru că asta ar însemna corectitudine, transparență în finanțare și finalitate pe dosarele de rezonanță. Facem apel la toate forțele politice din Parlament să ne unim eforturile și să luptăm nu între noi, dar să luptăm cu criza economică și cea din sănătate”, se mai spune în apelul Partidului Democrat.