Un accident tragic s-a produs astăzi, 10 octombrie, la Ungheni. În urma impactului, din nefericire, a decedat un subofițer superior al Sectorului de Poliție nr. 4 din cadrul IP Ungheni.
Astăzi, 10 octombrie, Poliția Republicii Moldova a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul Alexeevca – Pârlița din raionul Ungheni.
Preliminar, oamenii legii au stabilit că o mașină de model Audi a derapat de pe carosabil în fâșia forestieră din adiacent.
La fața locului a fost depistat corpul neînsuflețit al unui tânăr de 21 de ani, care ulterior s-a stabilit că este angajat al Inspectoratului de Poliție Ungheni și activa în calitate de subofițer superior la Sectorul de Poliție nr. 4.
Polițiștii stabilesc cauzele exacte ale producerii accidentului rutier, inclusiv examinează dacă la bază a stat o defecțiune tehnică a unității de transport sau probleme de sănătate ale angajatului.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și colegilor”, au mai scris reprezentanții Poliției Naționale.