Consiliul Audiovizualului anunță că a amendat postul Nika TV cu 15 000 de lei pentru întreruperea nemotivată a activității pentru o perioadă mai mare de 10 zile.

Potrivit informațiilor, „Nika TV Media” SRL urma să reia difuzarea postului Nika TV începând cu 4 februarie 2023, după o perioadă de trei luni în care furnizorul nu a activat ca urmare a solicitării de a i se suspenda licența de emisie.

Distribuitorul S.C. ,,Uplink” SRL, prin intermediul căruia urma să fie difuzat postul TV, a comunicat că nu a retransmis serviciul media ,,Nika TV”, în perioada efectuării controlului, 4 februarie 2023 – 20 aprilie 2023.

Postului i-a fost acordat un termen de 30 zile pentru a relua activitatea.Tags