Un alt lot de produse destinate injectărilor faciale, ce urmau să ajungă ilicit în Bruxelles, descoperite, astăzi, 4 mai, la Aeroportul Internațional Chișinău.

Încă un lot de produse pentru injecatarea feței, depistat la Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chişinău în conlucrare cu angajații IGPF, urmare a controlului de specialitate, au depistat în bagajul unui pasager al rutei Chişinău-Bruxelles un lot de produse pentru cosmetologie (botex), nedeclarat organului vamal.

Documentată pe caz este o femeie cu dublă cetățenie moldovenească și română, în vârstă de 46 de ani.

Produsele au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Amintim că astăzi a mai fost depistat un conațional ce a încercat să introducă în țară un lot de recipiente cu botox.