O fetiță de doi ani a căzut în gol de la parterul unui bloc de locuit din Bender. Aceasta se juca pe pervaz cu sora sa, în timp ce mama lor nu se afla acasă.

Potrivit presei din stânga Nistrului, incidentul a avut loc la data de 22 iulie, la Bender. Mama a trei fete a mers la magazin. Aceasta și-a lăsat fiica cea mare, în vârstă de 11 ani, să aibă grijă de surorile sale mai mici.

Ferestrele apartamentului de la parter erau deschise. Fetele mai mici (una de doi ani și trei luni și cealaltă de patru ani) au urcat pe pervaz. Prin urmare, fata mai mică a căzut din neatenție în timp ce se juca cu sora sa. 

Țipetele micuței au fost auzite de vecini, care au chemat imediat ambulanța. Aceasta a fost transportată la spitalul din localitate, unde medicii au diagnosticat-o cu o leziune cranio-cerebrală închisă, traumatism abdominal, vânătăi pe față și pe piept. Acum, micuța se află în afara pericolului. 

Oamenii legii au discutat cu mama fetelor și urmează a se stabili toate circumstanțele.