Un bărbat de 51 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că, timp de 18 ani, și-a abuzat sexual propria fiică. Totodată, acesta a violat-o pe colega fiicei sale, o fată de 15 ani.

Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul în vârstă de 51 de ani, începând cu anul 1999, când fiica sa avea doar patru ani, în scopul satisfacerii poftelor sale sexuale, sistematic o abuza sexual.

De menționat că, în tot acel timp, mama fetei se afla în străinătate. De asemenea, pe parcursul anilor, bărbatul a început să recurgă și la acțiuni de viol în privința fiice sale. Actele au fost curmate abia în anul 2017, când victima a mărturisit mamei sale că nu mai vrea să locuiască cu tatăl său, explicându-i motivele. Mama victimei a alertat imediat poliția. 

Totodată, în 2011, acesta a mai violat o minoră de 15 ani, care era colega de clasă a fiicei sale. 

Drept urmare, la data de 4 aprilie curent, a fost pronunțată o sentință prin care acesta a fost recunoscut vinovat de violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal) acțiuni cu caracter sexual neconsimțite (art.172 alin.(3) lit. a) din Codul penal), violul unei persoane minore (art.171 alin.(2) lit.b) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Cu toate acestea, procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel, solicitând aplicarea celei mai aspre pedepse și anume detențiune pe viață.

„Motivul principal pentru solicitarea unei asemenea pedepse, inclusiv în prima instanță, rezidă în faptul că inculpatul a comis fapta prejudiciabilă împotriva mai multor persoane minore, una din ele fiind chiar fiica sa biologică. Totodată, acțiunile sale ilegale au avut un caracter sistematic și o durată îndelungată de timp. Aspectul abuzului sexual al minorilor, precum și al membrilor de familie minori constituie o preocupare majoră pentru sistemul procuraturii, care încearcă să protejeze societatea împotriva persoanelor care prezintă un risc crescut de a comite noi infracțiuni”, anunță Procuratura Generală. 

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

sursa