Angajații IGSU au avut misiunea de a salva o persoană căzută de la înălțime în groapa unui ascensor al unei clădiri aflate în construcție.
Cazul a fost înregistrat pe 23 octombrie către ora 13:10 pe șantierul unei construcții de pe strada Vasile Lupu nr. 28 din municipiul Chișinău.
Potrivit informațiilor recepționate, din imprudență o persoană a căzut în gol în groapa ascensorului de la o înălțime de circa 8 metri. La fața locului au fost trimise două echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși, aceștia au efectuat lucrări de ridicare a bărbatului în vârstă de 60 de ani din subsolul clădirii. Ulterior, acesta în stare conștientă a fost predat Serviciului de asistență medicală urgentă și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.