Un lot de 15 automobile au fost donate astăzi Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din partea Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății, comunică MOLDPRES.

La evenimentul de transmitere a donației a fost prezent și ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care a menționat că automobilele vor fi repartizate centrelor de sănătate din localități și vor spori mobilitatea specialiștilor. Ea a adăugat că întregul sistem de sănătate necesită fortificare după ce a fost supus  anterior mai multor reforme ce i-au slăbit din capacitate, în special necesită atenție centrele de sănătate.

“Avem misiunea de a fortifica sistemul de sănătate publică și centrele regionale. Am demarat deja procesul de redirecționare a surselor financiare pentru reparația centrelor sanitare din localități. Lucrăm și la fortificarea capacitaților de stocare a vaccinurilor, reactivelor și consumabilelor. De asemene va fi creat un soft nou și vor fi îmbunătățite condițiile din laboratoare”, a spus oficialul.

Cele 15 automobile în valoare de peste 3,7 mln lei au fost achiziționate prin intermediul proiectelor finanțate de UE și OMS.