Un accident rutier în lanț s-a produs astăzi, în jurul orei 14:00, pe strada Haltei din municipiul Chișinău, soldat cu rănirea unei persoane.

Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, un bărbat de 35 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Kia, ar fi lovit din spate un autoturism Toyota, condus de o femeie de 36 de ani.

În urma impactului, automobilul Toyota a fost proiectat pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt vehicul, un Mercedes-Benz, condus de o femeie în vârstă de 38 de ani.

În urma accidentului, șoferița Toyota a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații.

Poliția a inițiat cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!