Un bărbat și o femeie și-au pierdut viața într-un accident care s-a produs astăzi în apropierea satului Balabanu din raionul Taraclia. Mașina cu care se deplasau a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
Inspectoratul General al Poliției precizează că automobilul a derapat după ce șoferul nu a păstrat distanța și a atins remorca unui camion. El a pierdut controlul volanului, iar automobilul s-a inversat în afara carosabilului.
Bărbatul de 64 de ani, care se presupune că era la volan, a murit pe loc, împreună cu o pasageră în vârstă de 62 de ani. Alte trei persoane, de 15, 30 și 34 de ani au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.
Poliția se află la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.