Pentru a depăși actuala situație jenantă pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, candidatul înaintat de către formațiune, Olesea Stamate, trebuie să prindă momentul potrivit și să-și anunțe retragerea din campania electorală de la Hâncești în favoarea candidatului independent Grigore Cobzac. De această părere este fostul viceprim-ministru Alexandru Muravschi. Potrivit lui, Olesea Stamate are puține șanse de a obține un rezultat bun la acest scrutin în comparație cu alți candidați înregistrați în cursă, transmite SubiectulZilei.md cu referire la IPN.

În opinia lui Alexandru Muravschi, Olesea Stamate trebuie să se retragă și trebuie să îndemne alegătorii Partidului Acțiune și Solidaritate să-și dea voturile pentru Grigore Cobzac. „Având în vedere experiența anterioară și caracterul Maiei Sandu, președinta PAS, dacă politiciana nu va face acest pas, atunci putem spune că această persoană nu este în stare să țină cont de conjunctură și de interesele propriului electorat”, a afirmat Alexandru Muravschi în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul NTV Moldova.

Jurnalistul Valerii Demidețkii este de părere în politica mondială există o astfel de practică când un candidat este selectat nu pentru profesionalismul său, dar pentru loialitatea față de partid și mulți politicieni țin cont de acest aspect pentru că un specialist poate deveni un adversar al formațiunii ulterior. În opinia lui, ceea ce s-a întâmplat la scrutinul electoral de la Hâncești când PAS a înaintat-o pe Olesea Stamate, deși avea un membru de partid puternic în regiune, care în scrutinul anterior a obținut un scor bun în această circumscripție, relevă o luptă serioasă în interiorul partidului.

De asemenea, jurnalistul atrage atenția asupra faptului că pe eșichierul de dreapta sunt prea mulți candidați la scrutinul parlamentar de la Hâncești.