Poliția din Glodeni a fost sesizată aseară, 24 februarie, în jurul orei 20:22, de către un bărbat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Hîjdieni, raionul Glodeni.

La fața locului, preliminar, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 51 de ani, locuitor al satului Camenca, conducând un autoturism de marca Opel Astra, la ieșirea din satul Hîjdieni în direcția satului Camenca, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat.

În urma accidentului rutier, conducătorul auto a decedat la fața locului înainte de sosirea ambulanței. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost direcționat către examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Circumstanțele exacte ale producerii accidentului rutier sunt în curs de stabilire de către polițiștii din Glodeni.

sursa