Tragedie la Criuleni. O sobă defectă a luat viața unui om

Un bărbat din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni a murit chiar în prima zi a noului an după ce soba la care se încălzea a explodat. Cel mai probabil, victima în vârstă de 76 de ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon.

Potrivit pompierilor, cadavrul bărbatului a fost descoperit de către vecini. Nu se știe deocamdată cu exactitate de la ce a murit bărbatul, însă se presupune că de la emanarea de monoxid de carbon.

Serviciul Situațiilor Excepționale precizează că în ultimele 48 de ore, pompierii și salvatorii au fost solicitați să intervină în peste 80 de situații de risc. Este vorba despre stingerea incendiilor, deblocări de uși, dar și acordarea ajutorului SMURD.

În primele zile ale anului, pompierii și salvatorii au lichidat 15 incendii, iar paramedicii și medicii SMURD au intervenit în 33 de cazuri pentru acordarea asistenței calificate.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează toți oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor și să stingă focul pe noapte. Mai mult, persoanele sunt rugate să aerisească încăperile acolo unde sunt surse de încălzire pentru a evita pericolul intoxicării cu produsele arderii.