Cadavrul unui tânăr a fost găsit spânzurat în curtea casei părintești. Descoperirea macabră ar fi avut loc noaptea trecută, în jurul orei 20:30, în localitatea Congaz din municipiul Comrat.

Potrivit surselor PulsMedia.MD, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 18 ani, militar în termen, care de aproximativ cinci zile ar fi venit în concediu. Acesta ieri urma să se întoarcă din concediu, însă din nefericire a fost găsit de către ofițerul de sector fiind spânzurat într-un șopron.

Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, fapt care îi face pe oamenii legii să creadă că ar fi vorba despre un caz de suicid. Totodată, tânărul nu ar fi lăsat niciun bilețel de adio.

Potrivit oamenilor din localitatea unde a fost înregistrat cazul, băiatul era crescut doar de mama sa care ar fi o femeie cu dizabilități.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și motivul care l-a făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

sursa