Tragedie într-o familie din nordul Republicii Moldova, după ce un bebeluș de câteva luni a fost găsit fără suflare. Mama micuțului le-a spus oamenilor legii că acesta ar fi fost anterior vaccinat.

Micuțul în vârstă de aproximativ patru luni a fost găsit fără suflare în pătuțul său, în dimineața zilei de 3 februarie, în jurul orei 06:00, de către tatăl său, un tânăr în vârstă de 25 de ani.

Tânărul a solicitat imediat intervenția unui echipaj medical, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul acestuia. La fața locului a intervenit și un echipaj de poliție pentru a documenta cazul.

Mama micuțului, o tânără în vârstă de 21 de ani a declarat că pruncul s-a trezit din somn la data de 2 februarie, în jurul orei 17:00-18:00, după care permanent s-a aflat în vizorul părinților. Acesta nu ar fi prezentat simptome că ar fi fost bolnav sau că i-ar fi stat rău. 

Copilul a adormit în jurul orei 01:30, tânără fiind cea care l-a dus în pătuțul său care se afla în aceeași cameră cu părinții.

De asemenea, aceasta le-ar mai fi spus oamenilor legii că, la data de 29 ianuarie, a fost cu copilul la un control medical și că acesta ar fi fost perfect sănătos. În aceeași zi, copilul ar fi primit patru vaccinuri. Copilul ar mai fi fost vaccinat anterior, însă nu ar fi fost înregistrate efecte adverse, sau alergii la medicamente.

Potrivit localnicilor, familia este asigurată material la nivel mediu, condițiile de trai sunt bune, dar și sunt caracterizați pozitiv de către administrația locală. Cei doi soți mai au la întreținere încă doi copii, de doi și respectiv patru anișori.

Cadavrul pruncului a fost expediat la Secţia Medico-Legală Edineț în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

sursa