La punctul de trecere Leușeni-Albița se atestă din nou trafic intensiv pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Pentru a nu permite formarea ambuteiajelor sunt puse în aplicare un șir de măsuri pe linie de fluidizare a fluxului, precizează Poliția de frontieră.

Mai exact, în prima linie de control au fost antrenați mai mulți angajați și au fost deschise suplimentar piste de control și suplinit numărul de echipamente speciale. Totodată, este funcțional reversul. Asta înseamnă că fluxul este orientat și pe piste de pe direcția opusă de deplasare.

Poliția de frontieră mai precizează că la această oră este flux normal în punctele vamale Leova, Costești și Cahul. În acest context, oamenii sunt îndemnați să opteze pentru punctele de trecere menționate.