Echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană a ajuns, la ora 5:30 în zona de intervenție indicată de autoritățile turce, din provincia Hatay la hotar cu Siria, informează IGSU.

Salvatorii au primit informații cu privire la zonele de intervenție, dar și acțiunile care urmează a fi desfășurate. Echipa de specialiști a țării noastre a format două grupuri de lucru. Primul grup preia misiunea de cercetare și căutarea sinistraților, iar al doilea grup instalează o tabără de câmp complet operațională.

Salvatorii vor activa neîntrerupt 24 de ore, iar pentru a fi eficienți aceștia vor utiliza tehnica grea din dotare, dar și echipamentele specializate. Mai mult, pentru lucrări de căutare vor fi antrenați doi câini de salvare.

Amintim, că în dimineața zilei de 8 februarie echipa specializată din Republica Moldova a reușit să treacă frontiera cu Turcia. La hotar aceștia au fost întâmpinați de responsabilii Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD), care i-au îndreptat pe salvatorii noștri în provincia Hatay la hotar cu Siria, una din cele mai afectate zone de seism. Pentru a ajunge la destinație, angajații IGSU și-au continuat drumul neîntrerupt, acesta fiind îngreunat de condițiile meteo nefavorabile.

sursa: radiomoldova.md