Asociația Promo-LEX solicită intervenția promptă a reprezentanților ONU pentru eliberarea din închisoarea nr. 3 din Tiraspol a lui Victor Pleșcanov și asigurarea acestuia la îngrijiri spitalicești de cea mai înaltă calitate.

Solicitarea vine în contextul agravării stării de sănătate a activistului, iar Promo-LEX a formulat o serie de recomandări specifice, care să fie furnizate autorităților constituționale și altor actori responsabili de situația drepturilor omului din regiunea transnistreană.

„Asociația Promo-LEX a expediat un apel urgent Raportoarei Speciale a ONU pentru promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și exprimare, Irene Khan, Raportoarei Speciale a ONU privind dreptul tuturor de a se bucura de cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mintală, Tlaleng Mofokeng și Raportoarei Speciale a ONU pentru tortură și alte forme crude, inumane sau degradante de tratament, Alice Jill Edwards”, se arată în mesajul Promo-LEX.

Astfel, printre solicitările formulate de asociație în apelul adresat Raportoarelor speciale ale ONU se numără:

  • Autoritățile constituționale să întreprindă măsuri disuasive pentru eliberarea imediată a lui Victor Pleșcanov din detenția ilegală și elucidarea situației sale medicale, precum și asigurarea accesului la tratament de cea mai bună calitate;
  • Federația Rusă, în calitate de stat care exercită control efectiv asupra structurilor transnistrene, să se abțină de la sprijinirea mecanismelor și tacticilor represive folosite în regiunea transnistreană;
  • Comunitatea internațională să fortifice cadrul internațional de apărarea a drepturilor omului prin noi măsuri de natură politică, financiară și diplomatică, cum ar fi instituirea unor măsuri restrictive și regimuri de sancțiuni împotriva persoanelor care se fac responsabile de abuzuri și violări ale drepturilor fundamentale.

Reprezentanții Promo-LEX precizează că situația alarmantă a lui Victor Pleșcanov evidențiază că acțiunile și demersurile considerate legitime într-un mediu democratic sunt catalogate drept „extremiste” de către structurile din stânga Nistrului.

„Tendințele alarmante din ultimii ani sunt scoase la iveală tot mai mult de istoriile persoanelor care sunt persecutate, supravegheate, anchetate și reținute ilegal doar în baza unor presupoziții sau norme ostile. Totodată, cazul lui Victor Pleșcanov și înrăutățirea drastică a stării de sănătate relevă condițiile inumane din închisorile din regiunea transnistreană, problemele sistemice privind acordarea asistenței medicale adecvate persoanelor private de libertate, precum și prevalența torturii și altor forme de rele tratamente”, mai menționează cei de la Promo-LEX.

„Cazul lui Victor Pleșcanov și a altor persoane private ilegal de libertate reliefează din nou amploarea și complexitatea tiparelor de încălcare a drepturilor omului din regiunea transnistreană. Ostracizarea constantă a vocilor critice este realizată deliberat pentru a înrădăcina climatul de frică și pentru a consolida un climat profund represiv. Exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum libertatea de exprimare, nu este acceptabilă politic, deoarece este prezentată drept un pericol la adresa „securității” și mecanismelor de control ale structurilor transnistrene”, a afirmat analistul în Politici în Domeniul Drepturilor Omului, Mihaela Șerpi.

Anterior, Promo-LEX a solicitat eliberarea urgentă a lui Victor Pleșcanov, prima persoană condamnată în regiunea transnistreană pentru arborarea drapelului Ucrainei și condamnarea invaziei ruse în Ucraina, ca urmare a identificării unor probleme grave de sănătate.

sursa