Și-a asumat rolul de curier, un conațional este cercetat pentru deținerea actelor oficiale false. Polițiștii de frontieră au depistat asupra sa o carte de identitate românească cu semne vădite de falsificare.
Ieri, 21 septembrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leuşeni- Albița s-a apropiat un mijloc de transport cu itinerariul de deplasare spre Belgia. În baza analizei de risc, polițistul de frontieră a supus controlului de nivelul II conducătorul auto și unii pasageri. Ca urmare, asupra șoferului – cetățean moldovean de 33 de ani, a fost identificată o carte de identitate care ar fi emisă de către autoritățile române pe numele unei persoane străine. Cercetarea amănunțită, cu ajutorul tehnicii speciale, a scos la iveală faptul că documentul este falsificat.
Șoferul a fost mirat de cele depistate deoarece, conform declarațiilor, cartea de identitate ar fi doar colet ce trebuia transmis altei persoane.
Cercetările pe caz continuă, buletinul românesc a fost ridicat și urmează examinarea acestuia.