Autoritățile anunță că șoferii de camioane, care stau blocați în vama Leușeni de câteva zile, vor beneficia de asistență psihologică. Despre ceasta se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

„În scopul acordării sprijinului oamenilor, care pe parcursul mai multor zile așteaptă în rând pentru efectuarea controlului vamal între Republica Moldova și Uniunea Europeană, MAI a dispus ca angajații SMURD ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în comun cu angajații centrelor medicale ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, să asigure asistență medicală și psihologică șoferilor de camioane, care staționează timp îndelungat în punctul de frontieră Leușeni, pentru parcurgerea tuturor procedurilor vamale”, se arată în comunicatul de presă al MAI.