Șoferul unui BMW, originar din Orhei, a fost prins de polițiștii de patrulare în timp ce conducea automobilul în stare de ebrietate avansată.
Potrivit oamenilor legii, noaptea trecută, în jurul orei 01:20, pe traseul spre satul Bulăiești din raionul Orhei, polițiștii Inspectoratului din Orhei au observat un automobil de model BMW care se deplasa neuniform.
Vehiculul a fost stopat, iar în urma verificărilor s-a constatat că la volan se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, locuitor al aceluiași raion.
Acesta a fost supus testării cu aparatul Drager, care a indicat o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,24 mg/l, cu mult peste limita legală admisă. Automobilul a fost transportat la parcarea specială, iar șoferul este cercetat penal.
Inspectoratul de Poliție Orhei continuă să desfășoare acțiuni de prevenire și combatere a încălcărilor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
În acest context, Poliția reamintește șoferilor despre importanța respectării legislației rutiere și riscurile majore asociate conducerii sub influența alcoolului.