Poliția și alte instituții de drept sunt responsabile de asigurarea ordinii și securității publice, iar în cazul unor abateri pot da amenzi sau sancțiuni. Cel puțin aceasta este reacție Primărie Chișinău, în urma informațiilor apărute în presă.

Astfel, potrivit unui comunicat, toate întreprinderile municipale vor interveni, conform regulamentelor, pentru salubrizarea spațiilor verzi și ale celor publice.

„Deocamdată, se încearcă, prin diferite metode, ca Primăria Capitalei să sisteze sau să interzică protestul din fața Parlamentului și Președinției.

La Primăria Chișinău au fost organizate mai multe ședințe unde au participat părțile implicate și responsabile și toți au fost informați despre obligațiunile organizatorului, care trebuie să acționeze în cadrul legal”, se arată într-un comunicat.

Primăria Chișinău recomandă autorităților centrale și poliției să respecte normele internaționale, evocate de Guvern în toate discursurile, și să acționeze în conformitate cu legislația națională.