Pe parcursul anului 2023 (până pe 30 septembrie 2023), în Complexul Portuar Giurgiulești au făcut escală 1.078 de nave maritime, arată date ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Teritoriului (MIDR).

Din acestea însă niciuna nu a fost verificată dacă corespunde cerințelor naționale și internaționale privind securitatea și siguranța maritimă, protecția mediului și a condițiilor de viață și de muncă la bordul navelor, susţine MIDR.

Concomitent, nu au fost verificate navele și în vederea reducerii drastice a numărului celor care nu corespund standardelor și care navighează în apele teritoriale ale Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului Infrastructurii, de vină este lipsa cadrului normativ privind controlul statului port, ceea ce în opinia specialiştilor de la MIDR „a condus direct la incapacitatea statului de a efectua controlul statului port, fapt ce a generat lipsa totală de cunoaștere a stării tehnice, condițiilor de exploatare și competențelor echipajelor navelor care fac escală în porturile Republicii Moldova”.

„Drept consecință, pe parcursul ultimilor ani s-au produs accidente, coliziuni, accidente de muncă la bordul navelor.

Acest fapt poate și trebuie să fie prevenit prin țintirea în baza analizei de risc și supunerea navelor care prezintă suspiciuni de stare substandardă prevederilor convențiilor OMI (Organizaţia Maritimă Internaţională – n. r.), spre a fi inspectate de autoritatea competentă”, afirmă Ministerul Infrastructurii.

Instituţia constată că, fără exercitarea controlului statului port, problema siguranței și securității în porturile naționale va perpetua și va genera pe viitor riscuri asociate mari, atât pentru securitatea operațională a Complexului portuar Giurgiulești, cât și a mediului ambiant.

Drept soluţie MIDR propune transpunerea prevederilor europene privind obligațiile statului port imperativ necesară pentru a crea condiții de siguranță și securitatea maritimă în porturile naționale.

Acestea urmează a fi transpuse prin Regulamentul-cadru cu privire la respectarea obligațiilor statului port şi angajarea inspectorilor pentru controlul statului port.

În perioada de tranziție estimată la un an de zile, funcțiile de control vor fi exercitate de către inspectorii din cadrul Agenției Navale a Republicii Moldova, (ANRM) în calitate de autoritate competentă. Este adevărat că acolo se atestă lipsa expertizei și calificării necesare în domeniu și lipsa capacităților instituționale, care la fel urmează a fi întărită.

În termeni practici, ANRM va trebuie să se asigure că navele care intră în porturile Republicii Moldova sunt în stare bună de navigabilitate, nu prezintă pericol pentru mediul înconjurător, dar și condițiile de muncă și odihnă la bord sunt respectate, obligații ce derivă din convențiile Organizației Maritime Internaționale, la care țara noastră este parte.

sursa