Republica Moldova se apropie de un prag critic în ceea ce privește sustenabilitatea sistemului de pensii, pe fondul scăderii numărului de angajați și al creșterii numărului de pensionari. Datele prezentate de Biroul Național de Statistică și Casa Națională de Asigurări Sociale arată un dezechilibru tot mai accentuat, confirmat și de experți.

Potrivit statisticilor, în 2025 reveneau doar 1,1 angajați la un pensionar, comparativ cu 1,7 în 2015. Tendința este una constant descendentă: dacă în 2015 erau peste 676 de mii de pensionari și circa 1,2 milioane de salariați, în 2020 raportul a scăzut la 1,2 angajați per pensionar. În 2025, numărul pensionarilor a ajuns la peste 672 de mii, iar cel al angajaților s-a redus la aproximativ 774 de mii.

Această evoluție pune presiune directă pe bugetul public. Pentru anul 2026, CNAS a planificat 34,1 miliarde de lei pentru protecția persoanelor în etate, echivalentul a aproape 34% din totalul cheltuielilor bugetare.

În prezent, pensia minimă pentru limită de vârstă este de 3.264 de lei, iar pentru persoanele cu un stagiu complet de cotizare – 3.525 de lei. Din 1 aprilie 2026, pensia medie a ajuns la 4.407 lei. Totodată, aproximativ 4.000 de persoane beneficiază de pensii de peste 21.000 de lei lunar.

Datele demografice confirmă îmbătrânirea accelerată a populației. La începutul anului 2025, persoanele de peste 60 de ani reprezentau aproape 26% din populație, în timp ce copiii constituiau circa 20,7%. De asemenea, peste 40.000 de persoane au depășit vârsta de 80 de ani.

Experții avertizează că forța de muncă este în continuă scădere, iar generațiile tinere sunt insuficiente pentru a înlocui populația activă care iese din câmpul muncii. În plus, migrația masivă contribuie semnificativ la acest dezechilibru – din scăderea totală a populației, majoritatea este cauzată de plecările peste hotare.

Specialiștii susțin că, fără măsuri urgente, inclusiv reforme în educație, politici demografice eficiente și stimularea revenirii migranților, sistemul de pensii riscă să devină tot mai dificil de susținut pe termen mediu și lung.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI